luni, 7 septembrie 2009
miercuri, 26 august 2009
frumos pur si simplu
am ramas pur si simplu....cum sa-i zic...proasta...da crek asa...cand am vazut filmuletul asta
luni, 8 iunie 2009
back
dak tot n-am mai postat de mult timp...nah k o fac acum....deci ca sa explicam:)...aici este o poza mai recenta cu mine...de fapt nu chiar asa recenta...de la revelion...da nu am alta in care sa fie iesit bine:d
persoana de langa mine e cantitate neglijabila...nu trebuie bagata in seama...:))...mami nu te supara da stii c-asa s eu mai rea...el de fapt are paru cret da si l-a intins atunci fiindca credea k o sa-mi placa mie mai mult...proasta decizie:)
eu maine am 3 examene...n-am invatat..da ce sa fac acu m-a palit talentu si mi-am adus aminte ca am blog...
oricum...sunt la cuza...deci my fate is doomed...ca nah...nu are cum sa-ti treaca lumea zecili in catalog ca ai lipsit o ora de la seminar...si tre sa dai examenul ala in fiecare semestru...sa fii exmatriculat de 2 ori sa platesti taxa 2 ani de zile...dar nah...sunt la cuza...lucky me
va pup si mi-e dor tare tare mult de voi (si promit ca o sa postez mai des de acu inainte ca pan acu ba n-am avut net...ca m-am tot mutat k tiganu cu cortu...si cum astora de la rds le ia jumate de an sa vina...nu prea m-au gasit...)
duminică, 13 aprilie 2008
oare asa sa fie?
Metafora - Vulturul si curcanul
Psiholog Pompiliu POSTU
M-am uitat la mine, m-am uitat la altii si nu am inteles decat un singur lucru. Ca majoritatea dintre noi nu suntem decat niste vulturi crescuti de curci si care sfarsim prin a ne comporta precum curcanii.
Avem aripile si stiinta de a zbura. Dar ele sunt incorsetate. Ne uitam cu jind la cei care zboara, se ridica si o fac cu atata usurinta. Ne uitam cat se sus ajung si cat liberi sunt. Suferim ca nu suntem ca ei. Noi ne simtim doar captivi intr-o ograda stramta, cu lucrurile la fel in fiecare zi.
Poate ca daca am fi fost curcani am fi dus-o bine. Am fi fost multumiti de ceea ce avem, de grija pe care cineva ne-o poarta si poate ca ne-ar fascina suficient de mult lemnele incat sa nu ne plictisim.
Dar noi suntem vulturi. Simtim in noi dorinta de a zbura. Simtim svacnirea. Simtim agitatia care ne cuprinde. Simtim ca locul nostru nu e in ograda in care am crescut atata amar de vreme. Simtim ca ajungem la limita suportabilitatii. Si atunci alegem doua cai: Unii alegem sa ne resemnam, devenim depresivi, fara chef de viata, plictisiti. Dar se gaseste cineva intodeauna sa ne bage doua graunte pe gat ca sa nu murim de foame. Si o luam de la capat. Altii ne suim cat mai sus si ne aruncam cu capul inainte. Ne dorim cu orice pret sa zburam. Facem eforturi colosale. Ne uitam la cei care zboara. Vream sa ii intelegem si sa fim ca ei. Le copiem gesturile si dam cu disperare din aripi poate ne-om inalta. Dar nu sfarsim decat prin a ne lovi de pamant, epuizati de eforturile pe care le-am facut pana acum. Si atunci invatam sa ne resemnam sau o luam de la capat pana invatam ca viata nu e asa cum vrem noi sa fie.
Dar credeti ca vulturul se inalta pentru ca vrea sa ii imite pe altii? Cand vine vremea, pasarile isi imping puii din cuib. Si atunci ei nu imita pe nimeni. Pur si simplu se lasa in voia aripilor. Ei nu invata nimic. Invata doar sa iti invinga teama care pana atunci ii tinea in cuib. Si au doar cateva secunde pentru a invata asta. Invata doar sa elibereze "stiinta" de a zbura, pe care o au deja in ei.
Psiholog Pompiliu POSTU
M-am uitat la mine, m-am uitat la altii si nu am inteles decat un singur lucru. Ca majoritatea dintre noi nu suntem decat niste vulturi crescuti de curci si care sfarsim prin a ne comporta precum curcanii.
Avem aripile si stiinta de a zbura. Dar ele sunt incorsetate. Ne uitam cu jind la cei care zboara, se ridica si o fac cu atata usurinta. Ne uitam cat se sus ajung si cat liberi sunt. Suferim ca nu suntem ca ei. Noi ne simtim doar captivi intr-o ograda stramta, cu lucrurile la fel in fiecare zi.
Poate ca daca am fi fost curcani am fi dus-o bine. Am fi fost multumiti de ceea ce avem, de grija pe care cineva ne-o poarta si poate ca ne-ar fascina suficient de mult lemnele incat sa nu ne plictisim.
Dar noi suntem vulturi. Simtim in noi dorinta de a zbura. Simtim svacnirea. Simtim agitatia care ne cuprinde. Simtim ca locul nostru nu e in ograda in care am crescut atata amar de vreme. Simtim ca ajungem la limita suportabilitatii. Si atunci alegem doua cai: Unii alegem sa ne resemnam, devenim depresivi, fara chef de viata, plictisiti. Dar se gaseste cineva intodeauna sa ne bage doua graunte pe gat ca sa nu murim de foame. Si o luam de la capat. Altii ne suim cat mai sus si ne aruncam cu capul inainte. Ne dorim cu orice pret sa zburam. Facem eforturi colosale. Ne uitam la cei care zboara. Vream sa ii intelegem si sa fim ca ei. Le copiem gesturile si dam cu disperare din aripi poate ne-om inalta. Dar nu sfarsim decat prin a ne lovi de pamant, epuizati de eforturile pe care le-am facut pana acum. Si atunci invatam sa ne resemnam sau o luam de la capat pana invatam ca viata nu e asa cum vrem noi sa fie.
Dar credeti ca vulturul se inalta pentru ca vrea sa ii imite pe altii? Cand vine vremea, pasarile isi imping puii din cuib. Si atunci ei nu imita pe nimeni. Pur si simplu se lasa in voia aripilor. Ei nu invata nimic. Invata doar sa iti invinga teama care pana atunci ii tinea in cuib. Si au doar cateva secunde pentru a invata asta. Invata doar sa elibereze "stiinta" de a zbura, pe care o au deja in ei.
luni, 24 martie 2008
mie ;)
Draga prietene,
Incepand de astazi este interzis:
Sa nu fii tu insuti in fata celorlalti.
Sa joci un rol, sa te prefaci in fata persoanelor care nu au importanta.
Sa te temi de amintiri.
Sa abandonezi lupta inainte de a-ti realiza toate visele.
Este interzis:
Sa nu surazi in fata problemelor.
Sa nu pui umarul, sa faci pe prostul, sa nu iei atitudine in fata diverselor situatii ale vietii.
Sa astepti ca altii sa-si asume responsabilitati in numele tau, sa plateasca pentru greselile tale.
Este interzis:
Sa nu-ti exprimi iubirea.
Sa-ti abandonezi prietenii.
Sa nu incerci sa intelegi ce simt ceilalti din jurul tau.
Si sa nu vezi ca fiecare persoana are stilul sau si propriul sau drum.
Este interzis:
Sa plangi fara sa inveti din greseli.
Sa te trezesti o zi fara sa stii ce ai de facut.
Sa crezi ca lipsa unei anumite persoane in viata ta este sfarsitul lumii.
Sa disperi atunci cand este nevoie pentru o vreme sa mergi mai departe singur.
Este interzis:
Sa incetezi a-i multumi vietii pentru ea insasi.
Sa te plangi de ceea ce nu faci, fara sa iei masuri in acest sens.
Sa te plangi de ceea ce ai facut gresit fara sa fi incercat macar sa indrepti aceea fapta.
Sa ignori ca “asta e“ nu este singura alegere.
Este total interzis, fara amanari si argumente false:
SA INCETEZI SA FII PERSONAJUL PRINCIPAL AL FILMULUI PE CARE VIATA TA IL RULEAZA ZI DUPA ZI.
In final, dar nu in ultimul rand este complet interzis, incepand de acum, fara scuze si pentru totdeauna, repet interzis: ca cineva sa-si ia libertatea de a interzice altei persoaneceea ce siesi nu-si interzice.
de Sergio Bucay,
medic si psihoterapeut gestaltic,
editor revista Mente Sana,
autor de carti pe tema comunicarii si dezvoltarii personale
Incepand de astazi este interzis:
Sa nu fii tu insuti in fata celorlalti.
Sa joci un rol, sa te prefaci in fata persoanelor care nu au importanta.
Sa te temi de amintiri.
Sa abandonezi lupta inainte de a-ti realiza toate visele.
Este interzis:
Sa nu surazi in fata problemelor.
Sa nu pui umarul, sa faci pe prostul, sa nu iei atitudine in fata diverselor situatii ale vietii.
Sa astepti ca altii sa-si asume responsabilitati in numele tau, sa plateasca pentru greselile tale.
Este interzis:
Sa nu-ti exprimi iubirea.
Sa-ti abandonezi prietenii.
Sa nu incerci sa intelegi ce simt ceilalti din jurul tau.
Si sa nu vezi ca fiecare persoana are stilul sau si propriul sau drum.
Este interzis:
Sa plangi fara sa inveti din greseli.
Sa te trezesti o zi fara sa stii ce ai de facut.
Sa crezi ca lipsa unei anumite persoane in viata ta este sfarsitul lumii.
Sa disperi atunci cand este nevoie pentru o vreme sa mergi mai departe singur.
Este interzis:
Sa incetezi a-i multumi vietii pentru ea insasi.
Sa te plangi de ceea ce nu faci, fara sa iei masuri in acest sens.
Sa te plangi de ceea ce ai facut gresit fara sa fi incercat macar sa indrepti aceea fapta.
Sa ignori ca “asta e“ nu este singura alegere.
Este total interzis, fara amanari si argumente false:
SA INCETEZI SA FII PERSONAJUL PRINCIPAL AL FILMULUI PE CARE VIATA TA IL RULEAZA ZI DUPA ZI.
In final, dar nu in ultimul rand este complet interzis, incepand de acum, fara scuze si pentru totdeauna, repet interzis: ca cineva sa-si ia libertatea de a interzice altei persoaneceea ce siesi nu-si interzice.
de Sergio Bucay,
medic si psihoterapeut gestaltic,
editor revista Mente Sana,
autor de carti pe tema comunicarii si dezvoltarii personale
duminică, 23 martie 2008
dimineti...
"[...]într-o dimineaţă te aşezi pe marginea patului
[...] inima crapă ca o gresie lipită stîngaci
fiecare pas pe care îl faci îţi înfige picioarele-n şolduri
[...]lumina asta e o căţea cu trei pui înecaţi
toate lucrurile sunt galbene nu le atingi să nu-ţi rămînă pe degete
culoarea asta de vomă
[...] aerul plescăie îţi îndeşi organele
cu resturi de oameni le presezi cu pumnul
îţi faci rucsacul şi pleci în urma ta se face lumină"
Emilian Valeriu Pal
luni, 3 martie 2008
the new me...
"ieri am descoperit că locul meu preferat nici măcar nu există. îmi plăcea mie să cred că e real, până când toată minciuna s-a năruit, iar din castelul de frişcă la care visam n-a rămas decât o tocană banală.
de acum încolo mă vor durea multe lucruri. mai întâi, obiectele care mă înconjoară vor începe să muşte din mine. apoi, anumite cuvinte mă vor înţepa repetat, până când nu vor mai fi lacrimi. orice frustrare se va reverbera tăcut în toată inima mea goală, şi voi simţi toate ecourile ei. va fi o perioadă în care îmi voi pune întrebări, din care cea mai frecventă va fi "de ce?". voi începe să-mi caut vini care probabil nici nu există, dar n-am pe nimeni altcineva să acuz. am să-mi caut din nou la telefon mândria şi am s-o implor să-mi răspundă. şi-am să visez la răzbunări pe care nu le voi duce niciodată la capăt.
mi-ar plăcea să pun în acest "s-a terminat" şi un pic de uşurare că am scăpat de incertitudini, dar nu pot. şi nu vreau să mă întrebe nimeni nimic.
sunt o persoană ca toate celelalte. nu vreau nimic mai mult decât să pot avea din nou puţină încredere. deşi, cum spuneam mai devreme, "încrederea îţi pregăteşte o cădere de sus". a mea a avut grijă să-mi construiască un Everest înainte..."
by ANDREEEA TUDOROIU
As fi vrut sa pot spune ca am scris eu toate astea da nu-s asa talentata, sper sa nu te superi pe mine ca am postat asta dar mai bine de atat nici eu nu stiu ce simt...
de acum încolo mă vor durea multe lucruri. mai întâi, obiectele care mă înconjoară vor începe să muşte din mine. apoi, anumite cuvinte mă vor înţepa repetat, până când nu vor mai fi lacrimi. orice frustrare se va reverbera tăcut în toată inima mea goală, şi voi simţi toate ecourile ei. va fi o perioadă în care îmi voi pune întrebări, din care cea mai frecventă va fi "de ce?". voi începe să-mi caut vini care probabil nici nu există, dar n-am pe nimeni altcineva să acuz. am să-mi caut din nou la telefon mândria şi am s-o implor să-mi răspundă. şi-am să visez la răzbunări pe care nu le voi duce niciodată la capăt.
mi-ar plăcea să pun în acest "s-a terminat" şi un pic de uşurare că am scăpat de incertitudini, dar nu pot. şi nu vreau să mă întrebe nimeni nimic.
sunt o persoană ca toate celelalte. nu vreau nimic mai mult decât să pot avea din nou puţină încredere. deşi, cum spuneam mai devreme, "încrederea îţi pregăteşte o cădere de sus". a mea a avut grijă să-mi construiască un Everest înainte..."
by ANDREEEA TUDOROIU
As fi vrut sa pot spune ca am scris eu toate astea da nu-s asa talentata, sper sa nu te superi pe mine ca am postat asta dar mai bine de atat nici eu nu stiu ce simt...
vineri, 8 februarie 2008
think fake happy thoughts!
secretul unei vieti echilibrate...sad but true...
ce mi-ar placea sa fiu cand cresc mare...un mare om de stiinta sa pot inventa masina de sters ganduri, amintiri, vise...s-apesi un buton si gata...ca nou...
ce mi-ar placea sa fiu cand cresc mare...un mare om de stiinta sa pot inventa masina de sters ganduri, amintiri, vise...s-apesi un buton si gata...ca nou...
miercuri, 6 februarie 2008
marți, 5 februarie 2008
iubirea care este...
Iubirea nu este sentimente, ci este fapte.
Iubirea nu este ceea ce s-ar vrea, ci ceea ce s-a facut.
Iubirea nu este substantiv, ci este verb.
Iubirea nu este la viitor, ci la prezent sau la trecut.
http://onofreiciuc.blogspot.com/2008/01/iubirea-care-este.html
Iubirea nu este ceea ce s-ar vrea, ci ceea ce s-a facut.
Iubirea nu este substantiv, ci este verb.
Iubirea nu este la viitor, ci la prezent sau la trecut.
http://onofreiciuc.blogspot.com/2008/01/iubirea-care-este.html
sâmbătă, 12 ianuarie 2008
urma - buy me with a coffee
si acu...sa pun si originalul...ce curios ca de f putina vreme mel asta a intrat in top 5 la mine....sau hai sa fim sinceri...pe primul loc
Buy me with a coffe
Instead of wastead gifts around
Instead of losing all we have
Instead of dreaming of a man you'll never have
You'd better breathe with me and feel...
Instead of planning and debating
Instead of shaping my own dreams
Instead of dreaming of a son you'll never have
You'd better breathe with me and feel...
You can buy me with a coffee
I'm so cheap...
Instead of letting distance talk
Instead of losing all we have
Instead ofdreaming of a man I'll never be
You'd better breathe with me and feel...
Instead of juding day and night
Instead of wasted time on both sides
Instead of guessing what the hell went wrong with me
You'd better breathe with me and feel...
You can buy me wïth a coffee
I'm so cheap...
Instead of losing all we have
Instead of dreaming of a man you'll never have
You'd better breathe with me and feel...
Instead of planning and debating
Instead of shaping my own dreams
Instead of dreaming of a son you'll never have
You'd better breathe with me and feel...
You can buy me with a coffee
I'm so cheap...
Instead of letting distance talk
Instead of losing all we have
Instead ofdreaming of a man I'll never be
You'd better breathe with me and feel...
Instead of juding day and night
Instead of wasted time on both sides
Instead of guessing what the hell went wrong with me
You'd better breathe with me and feel...
You can buy me wïth a coffee
I'm so cheap...
sâmbătă, 29 decembrie 2007
miercuri, 26 decembrie 2007
joi, 20 decembrie 2007
poate-as avea ceva de invatat din asta
articolul asta l-am gasit pe net si chiar mi s-a parut dragut...
Puternici prin... frica ?!
Se spune ca, reintors din razboi, eroul decorat pentru numeroasele acte de curaj infaptuite de-a lungul grelelor batalii, fiind mult laudat pentru neinfricarea sa, a replicat : „Da’ de unde ?! N-a fost asa ! Tot timpul am simtit frica de moarte !”...
Bine, dar atunci cum de a facut atatea acte de eroism, ne-am putea intreba. Tocmai, pentru ca i-a fost frica. Aristotel spunea „curajul este tensiunea justa intre temeritate si lasitate”. Intre doi ostasi - unul las si altul temerar - nu exista nici o diferentiere a „cantitatii” de frica ; amandoi traiesc frica la tensiune maxima. Ceea ce ii diferentiaza este, insa, capacitatea de a „gestiona” acest sentiment si de a actiona - manati de ea - in sensuri diferite.
Lasul este cel care se lasa dominat de frica si abandoneaza orice reactie de indepartare a ei ; eroul este cel care pune frica sa, impreuna cu resursele sale fizice si psihice in gasirea unei „solutii” pentru iesirea din situatii critice, excesive, in care-l pune viata. Cine are curaj simte tensiunea fricii, dar reuseste sa se foloseasca de ea pentru a gasi o masura vietii sale.
Caci ce este frica altceva decat o adanca neliniste, o tulburare, provocata de un pericol real sau imaginar. Ne temem tot timpul si asta inseamna ca frica ne insoteste mereu ! Dar nu trebuie sa ne ingrijoram. Desi frica este parte integranta a conditiei umane, care ne insoteste precum coloana sonora insoteste un film, nu trebuie sa uitam ca aceasta „muzica-frica” are proprietati ( sonoritati ) multiple si diferite. Ne temem ca ne inseala iubita, ne temem pentru job-ul nostru, de singuratate si de multe altele ; si intre toate, mama tuturor fricilor - teama de moarte. ( Exista, totusi, o „clasificare”care trebuie avuta in vedere ; frica naturala, normala, care exista in noi toti si frica patologica, bolnava, care ne poate „lua mintile” si duce la absurd )
Dar ea, frica, poate fi si un obstacol in calea fericirii noastre. Cand tanarul-erou spune : „nu mi-e frica de nimic !”, batranul-rege ii raspunde : „inseamna ca nu iubesti nimic ! ” Si are dreptate, caci daca iubesti, te temi pentru persoana iubita ; si ce-am fi noi fara dragoste?! Asa cum nu exista frica fara dragoste, nu exista nici frica fara curaj. Cel mai important lucru este sa „folosim” frica, s-o facem partasa noastra, sa ne intarim prin frica noastra perfect omeneasca, pentru a deveni mai puternici, mai constienti, mai plini de forta.Plini de temeri, dar curajosi tocmai de aceea ; cu simtul maretiei de a fi oameni, trebuie sa luam viata in piept cu mult curaj si cu multa rabdare.
Si nu uitati : putem trai frica prin curaj, dar fara dragoste nu putem trai deloc !
Gabi Mari - consilier online
ps- spre suprpriza mea e si dintr-o revista de parapsihologie :D
Puternici prin... frica ?!
Se spune ca, reintors din razboi, eroul decorat pentru numeroasele acte de curaj infaptuite de-a lungul grelelor batalii, fiind mult laudat pentru neinfricarea sa, a replicat : „Da’ de unde ?! N-a fost asa ! Tot timpul am simtit frica de moarte !”...
Bine, dar atunci cum de a facut atatea acte de eroism, ne-am putea intreba. Tocmai, pentru ca i-a fost frica. Aristotel spunea „curajul este tensiunea justa intre temeritate si lasitate”. Intre doi ostasi - unul las si altul temerar - nu exista nici o diferentiere a „cantitatii” de frica ; amandoi traiesc frica la tensiune maxima. Ceea ce ii diferentiaza este, insa, capacitatea de a „gestiona” acest sentiment si de a actiona - manati de ea - in sensuri diferite.
Lasul este cel care se lasa dominat de frica si abandoneaza orice reactie de indepartare a ei ; eroul este cel care pune frica sa, impreuna cu resursele sale fizice si psihice in gasirea unei „solutii” pentru iesirea din situatii critice, excesive, in care-l pune viata. Cine are curaj simte tensiunea fricii, dar reuseste sa se foloseasca de ea pentru a gasi o masura vietii sale.
Caci ce este frica altceva decat o adanca neliniste, o tulburare, provocata de un pericol real sau imaginar. Ne temem tot timpul si asta inseamna ca frica ne insoteste mereu ! Dar nu trebuie sa ne ingrijoram. Desi frica este parte integranta a conditiei umane, care ne insoteste precum coloana sonora insoteste un film, nu trebuie sa uitam ca aceasta „muzica-frica” are proprietati ( sonoritati ) multiple si diferite. Ne temem ca ne inseala iubita, ne temem pentru job-ul nostru, de singuratate si de multe altele ; si intre toate, mama tuturor fricilor - teama de moarte. ( Exista, totusi, o „clasificare”care trebuie avuta in vedere ; frica naturala, normala, care exista in noi toti si frica patologica, bolnava, care ne poate „lua mintile” si duce la absurd )
Dar ea, frica, poate fi si un obstacol in calea fericirii noastre. Cand tanarul-erou spune : „nu mi-e frica de nimic !”, batranul-rege ii raspunde : „inseamna ca nu iubesti nimic ! ” Si are dreptate, caci daca iubesti, te temi pentru persoana iubita ; si ce-am fi noi fara dragoste?! Asa cum nu exista frica fara dragoste, nu exista nici frica fara curaj. Cel mai important lucru este sa „folosim” frica, s-o facem partasa noastra, sa ne intarim prin frica noastra perfect omeneasca, pentru a deveni mai puternici, mai constienti, mai plini de forta.Plini de temeri, dar curajosi tocmai de aceea ; cu simtul maretiei de a fi oameni, trebuie sa luam viata in piept cu mult curaj si cu multa rabdare.
Si nu uitati : putem trai frica prin curaj, dar fara dragoste nu putem trai deloc !
Gabi Mari - consilier online
ps- spre suprpriza mea e si dintr-o revista de parapsihologie :D
back:)
in sfasit...dupa ani si ani....am dat si eu de net....si ca sa citez din marii clasici "the victory is mine!!!" stewie(apud "the family guy")...ca in baza astora de la rds...stateam asa mult si bine...de 2 luni ii astept sa vina sa-mi puna rahatul ala de cablu...si astfel se confirma si sloganul lor "Internet cu viteza luminii" si dak as sta in celalat capat al galaxiei poate chiar i-as crede...dar...lasand frustrarile deoparte si sa nu cumva sa nu observ padurea din cauza copacilor...lucrul cel mai important e ca am net, macar cat e vacanta chiar dak la mine incepe abia peste vreo 2 zile,si de-acu o sa pot blogari cat oi vrea numai de-oi avea ce....
marți, 18 septembrie 2007
bla bla... bla bla....
Niciodata nu am stiu sa scriu si chiar nu ma pricep la asta….nu am talent dom’le…..nu ca as avea la altceva da na…usor usor incep sa bat campii…nicodata nu am stiut sa spun ce vreau de fapt pt ca probabil asta nu e inca clar nici pt mine…da ma-ntreb asa…in lungile mele ore de meditatie….si sunt destule in ultimul timp…does love even exists anymore?(parca suna mai bine in engleza)...adik tre sa indeplinesti anumite criterii sa fii iubit? sau exista anumite reguli de care eu inca nu stiu?atunci…what the fuck I’m doing wrong? ca vad ca am ramas la fel de in ceata ca si atunci cand abia am inteles ce inseamna asta…nu stiu d c scriu asta…poate doar ca sa fac ceva ce n-as fi facut never ever …scuze pt cei care chiar citesc asta….
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
