"ieri am descoperit că locul meu preferat nici măcar nu există. îmi plăcea mie să cred că e real, până când toată minciuna s-a năruit, iar din castelul de frişcă la care visam n-a rămas decât o tocană banală.
de acum încolo mă vor durea multe lucruri. mai întâi, obiectele care mă înconjoară vor începe să muşte din mine. apoi, anumite cuvinte mă vor înţepa repetat, până când nu vor mai fi lacrimi. orice frustrare se va reverbera tăcut în toată inima mea goală, şi voi simţi toate ecourile ei. va fi o perioadă în care îmi voi pune întrebări, din care cea mai frecventă va fi "de ce?". voi începe să-mi caut vini care probabil nici nu există, dar n-am pe nimeni altcineva să acuz. am să-mi caut din nou la telefon mândria şi am s-o implor să-mi răspundă. şi-am să visez la răzbunări pe care nu le voi duce niciodată la capăt.
mi-ar plăcea să pun în acest "s-a terminat" şi un pic de uşurare că am scăpat de incertitudini, dar nu pot. şi nu vreau să mă întrebe nimeni nimic.
sunt o persoană ca toate celelalte. nu vreau nimic mai mult decât să pot avea din nou puţină încredere. deşi, cum spuneam mai devreme, "încrederea îţi pregăteşte o cădere de sus". a mea a avut grijă să-mi construiască un Everest înainte..."
by ANDREEEA TUDOROIU
As fi vrut sa pot spune ca am scris eu toate astea da nu-s asa talentata, sper sa nu te superi pe mine ca am postat asta dar mai bine de atat nici eu nu stiu ce simt...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu